Florile sunt fara indoiala o bucurie pentru ochi si pentru suflet. Chiar daca cel mai bine ar fi sa fie admirate in mediul lor natural, in gradini, ghivece sau campii, de multe ori nu te poti abtine si vrei sa le iei cu tine acasa. Daca totusi le scoti din mediul lor, atunci macar sa le primesti cu o vaza de flori pe masura frumusetii lor. Cea mai interseanta parte este ca aceasta vaza de flori este frumoasa prin simplitatea si naturaletea ei, fara sa fie necesar sa adaugi elemente ajutatoare.

Pasul 1
Vei folosi doar borcane de sticla (daca ai prin casa unele cu aspect vintage, este si mai bine), coliere melc pentru tevi, placaj de lemn si cureluse din piele rezistenta. Ca unelte pe care le vei utiliza, sunt necesare doar o bormasina sau un ciocan si cuie, un fierastrau electric si adeziv industrial rezistent.

Pasul 2
Taie placajul de lemn cu ajutorul unui fierastrau electric astfel incat sa obtii patru placaje mai mici, de aceeasi dimensiune si de forma patrata. Marimea placajelor o estimezi in functie de dimensiunea borcanelor pe care le vei folosi. Vaza de flori trebuie sa fie incadrata in placajul de lemn.

Pasul 3
Aplica un lac de finisaj pentru lemn pe fiecare placaj in parte si netezeste marginile cu ajutorul smirghelului.

vaza de flori 3

Pasul 4
Dupa ce lacul s-a uscat ataseaza colierele melc pentru tevi. Poti folosi fie bormasina sau pur si simplu un ciocan si cuie, in functie de ce instrument manuiesti mai bine. Strecoara cuiul sau burghiul printre una dintre deschizaturile mici ale colierului, insa nu uita ca borcanul trebuie sa se afle in centrul placajului. Asadar, mai bine fa niste masuratori inainte de a te apuca de treaba.

Pasul 5
Taie cureaua de piele astfel incat sa obtii patru bucati suficient de lungi ca sa acopere colierul tip melc pentru tevi. Dupa aceea, lipeste pur si simplu pielea de placajul de lemn, folosind un adeziv industrial rezistent si lasa-le sa se usuce.

Pasul 6
La final nu mai trebuie decat sa introduci borcanele in suporturi si proiectul este gata.

vaza de flori 2

Cand toate cele patru placaje sunt asamblate integral poti sa le prinzi in perete in orice aranjament doresti, in functie de spatiul pe care il ai disponibil. Asaza florile in vaze si nu uita sa le schimbi apa zilnic, ca sa reziste mai mult.