Lucrurile sunt intotdeauna mai frumoase daca le vezi intr-o lumina buna. Si cum se apropie cu pasi repezi anotimpul in care lumanarile au o semnificatie aparte, hai sa cream un suport de lumanari inedit si foarte simplu de realizat!
Pasul 1
Pentru acest suport de lumanari vei folosi praf de ciment, apa, recipient de plastic, pahare de plastic de unica folosinta, lumanari rotunde si vopsea spray. Alege un praf de ciment simplu, fara pietre sau nisip, pe care il gasesti in magazinele de bricolaj. Paharele de plastic ar fi ideal daca ar avea un model pe interior astfel incat acesta sa se imprime si pe suport.
Pasul 2
Amesteca cimentul cu apa intr-un recipient de plastic, conform instructiunilor de pe ambalaj. Dupa aceea, toarna continutul in paharele de plastic de unica folosinta. Va trebui sa umpli doar 5-6 centimetri din pahar, asa ca daca ai mai mult continut foloseste mai multe pahare.
Pasul 3
Dupa ce ai turnat amestecul in pahare, indeasa lumanarile cu tot cu suportul de metal sau sticla in care sunt asezate. Nu trebuie sa le apesi pana jos; este suficient daca toate marginile sunt acoperite complet de amestecul din ciment.
Pasul 4
Ai ajuns la pasul la care nu trebuie sa faci nimic, trebuie doar sa astepti. Timpul de asteptare variaza in functie de tipul de ciment pe care l-ai folosit si de cantitatea de apa adaugata. Urmareste intocmai instructiunile de folosire de pe ambalaj si cand consideri ca a expirat timpul, testeaza amestecul de ciment cu un creion pentru a verifica daca s-a uscat complet.
Pasul 5
Dupa ce s-a uscat cimentul, indeparteaza paharul de unica folosinta. Taie-l pe margini cu un cutter, de sus pana jos, si se va desprinde cu usurinta.
Pasul 6
Asaza noul tau suport de lumanari cu susul in jos, afara, intr-o zona cu ventilatie buna. Poti pune dedesubt o bucata de hartie, astfel incat sa nu murdaresti pamantul. Aplica vopsea spray pe toata suprafata acestuia. Poti alege nuante de auriu sau argintiu pentru un aspect mai interesant.
Pasul 7
Lasa-l sa se usuce si aprinde lumanarea int-un moment special, alaturi de persoanele apropiate sufletului tau.
Acest suport de lumanari se poate incadra armonios la masa de Craciun sau ii poate ura bine ai venit noului an care bate la usa. Indiferent de momentul in care alegi sa il folosesti, cu siguranta va crea o atmosfera calda pentru familie si prieteni.