Oricine care a incercat macar o data in viata sa scape de cateva kilograme in plus stie ca gogosile nu merg mana in mana cu dietele de slabit. Dar ce legatura are asta cu proiectele do it youself? poate te intrebi si pe buna dreptate. Ei bine, acest desert delicios si plin de calorii poate servi drept sursa de inspiratie pentru realizarea unui covor handmade care sa mai diminueze sentimentul de vinovatie in momentul in care poftesti la gogosile interzise.

Pasul 1
Pentru a realiza un covor handmade cu aspect de gogoasa, vei avea nevoie de un covor simplu de forma rotunda, vopsea spray pentru textile (in functie de culoarea de baza a covorului vei sti daca ai nevoie de una sau de mai multe nuante; daca ai noroc si ai deja un covor de forma potrivita, in culoare maro sau bej- auriu, atunci vei mai avea nevoie doar de o vopsea in orice culoare care sa tina locul glazurii de pe gogoasa), vopsea acrilica cu care sa realizezi topping-ul de pe gogoasa (de preferat in mai multe culori), banda adeziva albastra, pensula, hartie kraft, farfurie (pentru a face gaura gogosii), marker si un cutit kraft.

Pasul 2
Acest covor handmade presupune in prima faza sacrificarea covorului initial. Si cand spunem sacrificare nu exageram cu nimic: va fi taiat, vopsit, murdarit de nici mama lui nu l-ar mai recunoaste, dar fii pe pace,  cu siguranta ca la final va fi multumit de ce va iesi. Asadar, intoarce pe dos covorul de forma rotunda si pune farfuria in mijlocul lui. Nu, nu este un ritual de initiere, va trebui doar sa realizezi gaura din mijloc pe care o au in general gogosile. Ia un marker si insemneaza conturul farfuriei.

Pasul 3
Cu ajutorul unui cutit kraft bine ascutit, taie covorul pe forma conturului. Nu incerca sa il strapungi pur si simplu deoarece nu vei reusi, tesatura este mult prea groasa ca sa poata fi taiata din prima incercare. Trece de cateva ori varful cutter-ului pe conturul de pe covor, pana reusesti sa il decupezi.

Pasul 4
Foloseste o coala mare de hartie kraft pentru a realiza o matrita pentru glazura de pe gogoasa. Pune hartia deasupra covorului si taie o linie ondulata de jur imprejurul lui, la aproximativ 5-7 cm de exterior.

Pasul 5
Fixeaza matrita la pozitie lipind-o cu banda adeziva pe margini, iar pentru colturile liniei ondulate foloseste monezi si pietricele. Nu uita sa asezi mai intai un sac de gunoi sub covor, pentru a evita petele de vopsea.

Pasul 6
Dupa ce ai asezat bine hartia kraft, astfel incat sa nu intre vopseaua si pe dedesubtul ei, poti aplica vopseaua spray. Te sfatuim sa aplici mai multe straturi, in jur de 2-3, astfel incat sa te asiguri ca nuanta a intrat bine in covor.

Pasul 7
Cat timp se usuca “glazura” proaspat aplicata, realizeaza un model pentru topping-ul de deasupra. Taie cateva dreptunghiuri din banda adeziva albastra, care sa aiba decupat in mijloc un alt dreptunghi mai mic, lung si subtire. Lipeste banda adeziva din loc in loc pe deasupra covorului propaspat vopsit si uscat.

Pasul 8
Aplica vopseaua acrilica in interiorul orificiului decupat din banada adeziva albastra. Foloseste mai multe nuante care sa imite bombonelele apetisante care se gasesc uneori ca toping pentru gogosi.

Pasul 9
Cand se usuca vopseaua, dezlipeste banda adeziva si admira-ti noul covor handmade cu aspect de gogoasa.

Sursa: http://bit.ly/181EgvR